Epoca „Războiului Rece” este cuprinsă între anii 1947-1991. Ea urmează evenimentelor politico-militare specifice celui de-al Doilea Război Mondial, desfășurat între coalițiile Axei (Germania, Italia, Japonia) și Națiunilor Unite (SUA, URSS, Marea Britanie, China și Franța) între 1939-1945. La finele războiului mondial s-au materializat înțelegerile postbelice de pace care au dus la înființarea ONU în 1945 și la încheierea tratatelor de pace cu puterile înfrânte și aliații lor. Problematica Războiului Rece este abordată de trei așa-zise „școli”: tradiționalistă, revizionistă și post-revizionistă. Cei dintâi socotesc că URSS poartă responsabilitatea declanșării acestui conflict, revizioniștii plasând respectiva „vină” în tabăra SUA-occidentală (W.A. Williams). Post-revizioniștii (T.G. Paterson) consideră că ambele părți ar fi provocat conflictul. Aceste dezbateri sunt, totuși, irelevante, războiul fiind un conflict între superputerile mondiale, provocat de interesele antagonice regionale și globale. Cât despre termenul de război rece”, este interesant că al a fost folosit inițial de spanioli pentru a descrie relațiile cu arabii în secolul XIII (guerra fria).