De două secole – mai precis după Revoluția Franceză – oameni de cultură, istorici, literați, mari conștiințe naționale atrag atenția asupra unui proces de contestare a temeliei creștine a Europei; a acelei Europe ce a obținut certificatul de naștere odată cu Edictul de la Milano, prin care Sfântul Constantin cel Mare a instituționalizat norma creștină ce pune capăt erei victimei ispășitoare din istorie (R. Girard – Prăbușirea Satanei – apud Theodor Codreanu), adică păgânismului.

Dacă până acum 30 de ani în Europa puteau fi percepute doar ușoare schimbări de accent în aprecierea valorilor mai sus precizate ori coabitarea acestora cu valorile noii ere ce se prefigura, azi asistăm la lovituri decisive împotriva temeliei acestei lumi.

În acest registru, sesizăm azi o tendință de a ni se rescrie și reconfigura realitatea, prin contestarea tuturor valorilor ce au stat la baza culturii și civilizației europene. Mai mult, asistăm – așa cum am arătat – la un atac concertat împotriva fundamentelor acestei lumi: Credința în Dumnezeu, neamul, familia, sistemul ierarhic, dreptatea, adevărul, frumosul etc.

Azi, lumea în care trăim, după cum spunea cineva, este aceea a unei civilizații sumbre, fără Dumnezeu, în derivă, coruptă și corupătoare, antihristică la propriu („valorile creștine nu sunt ale noastre” – Macron, președintele de azi al Franței!). Este o lume pentru care adevărul este rezultatul unei infinite sume de păreri existente într-un loc și într-un timp. Promotorii acestei noi lumi absolutizează știința (ceea ce se numește știentism) și relativizează Adevărul. Fără să ne putem răspunde, încercăm să ne întrebăm dacă această nouă alcătuire a lumii este urmarea unei schimbări de paradigmă naturale ori opțiunea unei minorități plutocratice, atotputernice financiar, care în decursul timpului a cumpărat conștiințe, creiere ori energii pentru un anume scop mai mult sau mai puțin ascuns. Totuși, e greu de crezut că o minte umană a putut proiecta această minunată lume nouă.