Ultimul şi cel mai important prooroc al Legii Vechi, Ioan Botezătorul a fost un constant apărător al Legii. De aici i s-a tras şi moartea, de la faptul că i-a cerut lui Irod Antipa să respecte Legea. Cel care predica în pustiu, cerându-le oamenilor să respecte Legea dată de Dumnezeu lui Moise şi să se întoarcă la o viaţă curată, ajutându-i chiar prin botezul cu apă să se pre­gătească pentru botezul cu Sfântul Duh, pe care-l va aduce Iisus, este un model de idealist, de om care, inspirat de Dumnezeu, vorbeşte celorlalţi oameni despre Viaţa adevărată, despre Lege şi curăţenie sufletească, dar şi condamnă cu asprime abaterile de la poruncile dumnezeieşti din tablele lui Moise. Ce înseamnă că „vorbeşte în pustiu”? Le vorbeşte oamenilor adunaţi departe de ochiul stăpânirii, care nu accepta o altă autoritate decât cea instituită, care nu accepta nici critica, nici ca legile date de ea să fie contestate în numele celei veterotestamentare, sau vorbeşte şi nimeni nu-l ascultă, vorbeşte în zadar? Cred că ambele sensuri trebuie luate în seamă atunci când încercăm să înţelegem mesa­jul transmis peste milenii de ultimul şi cel mai mare Prooroc al Legii celei vechi. Dar şi dacă am accepta doar una dintre aceste interpretări, tot ar trebui să vedem în Ioan Botezătorul pe patro­nul spiritual al ziariştilor, al celor care privesc tot timpul cu un ochi critic autoritatea instituţionalizată, de orice culoare ar fi ea, dar care de cele mai multe ori „vorbesc în pustiu”.