• Nou

Ganduri despre luma - 2019

Referință:

40,00 lei
Cu TVA
Cantitate

În mod obișnuit, ar trebui să schițăm în finalul anului 2018 câteva direcții probabile de evoluție în anii ce vin. Am hotărât să facem acesta demersuri cu ajutorul unor prestigioase instituții de profil, începând cu Research Institute din Elveția. Am folosit, în principal, studiul aprofundat The Future of Politics (2018), finanțat de Credite Suisse. Într-un prim material, Sir J. Major, fost premier al Marii Britanii între 1990-1997, se referă la starea democrației. În optica lui, democrația ar fi în regres, îndeosebi deoarece nu se poate obține un consens social-politic și autoritarismul ar fi în ofensivă. Desigur că ținta predilectă e China, noua superputere a lumii, în ascensiune, dar nedemocratică. După Major, esența democrației ar consta în libertatea controlată de lege. Desigur că democrația nu poate să fie decât juridică și mai puțin social-economică. Se repetă toate invectivele la adresa „populismului și naționalismului”.

10 Produse

Referințe specifice

16 alte cărți din aceeași categorie: